Android Auto intră în secolul 21 cu un mod întunecat și alte detalii utile

de: Alexandru Puiu
07 05. 2019

La fel cum există televizoare cu Android TV, unele autoturisme vin preinstalate cu Android Auto, iar sistemul de operare pentru mașini va beneficia de o actualizare importantă.

În urmă cu aproximativ patru ani, cei de la Google au lansat prima versiune de Android Auto. Platforma de infotainment pentru autoturisme era departe de a fi revoluționară, dare reușea să-ți ofere o serie de informații importante de pe mobil pe bordul mașinii. Cu alte cuvinte, te ajuta să fii distras mai puțin în momentele în care primeai un mesaj sau te suna cineva.

Din păcate, deși există din ce în ce mai multe mașini compatibile cu acel sistem, cei de la Google nu l-au mai actualizat de ceva timp. Lucrurile se vor schimba în 2019, iar Android Auto va intra ”în rând cu lumea” printr-o serie de update-uri mai mult sau mai puțin importante.

Prima pe listă este o temă întunecată, care ar trebui să faciliteze alinierea interfeței de pe mașină cu designul sobru al multora dintre autoturismele de top. În plus, același ”dark mode” ar trebui să sporească nivelul de confort derivat din utilizarea pe timp de noapte a platformei.

Cei de la Google sunt optimiști că vor livra actualizarea la Android Auto către toate autoturismele preinstalate cu acest sistem de operare. Evenimentul se va petrece în această vară. Noua interfață a fost dezvoltată pentru a ajuta utilizatorii să ajungă mai repede la destinație, cu un grad sporit de siguranță. Mai multe informații vor putea fi accesate cu o simplă privire și mai multe operațiuni vor putea fi executate printr-un simplu tap, ca să nu fii distras prea mult de la drum.

În momentul în care te vei urca la volan, muzica ta favorită va continua să se audă în difuzoare, în timp ce aplicația preferată de navigație va fi pornită automat. În plus, dacă cineva te sună sau su vrei să schimbi piesa din fundal, Android Auto îți va împărți ecranul în mai multe secțiuni, ca interfața de navigație să fie afișată în permanență. Mai multe detalii despre noul Android Auto vor fi făcute publice la conferința Google I/O.